Balmos

Nu inteleg de ce toti incearca sa dichiseasca balmosul cu tot felul de adaosuri complicate. El e bun prin simplitatea lui. De fapt, el este neam cu mamaliga, o verioara mai acruta de care tare ti-e dor, dar pe care totusi iti place s-o vezi rar. Pofticiosul meu stomac, ca imi place sa dau vina pe el, isi aminteste de balmos cam o data de doua ori pe an. Azi a fost una din zilele alea cand aveam mancare in frigider cat sa satur o familie intreaga si totusi mie imi era pofta de balmos. Sa nu credeti ca mi-am pus pofta in cui… iata reteta.

 

Ingrediente:

1 l lapte batut

2 linguri smantana

50 gr. unt

1 cana faina de malai

jumatate lingurita sare

 

Cum procedezi:

1. Pune laptele, smantana si untul intr-o oala pe foc si lasa-le sa se incalzeasca si untul sa se topeasca. Adauga sarea.

2. Cand amestecul din oala a ajuns la temperatura de fierbere, amestecand continuu cu un tel, adauga faina de malai (ca la mamaliga). Fierbe amestecand in continuu timp de 10 minute sau pana malaiul s-a inmuiat si infoiat.

3. Rastoarna totul intr-o farfurie mai mare. Daca vrei sa faci un model, poti pune cate o lingura din balmos pe farfurie formand o floare, cum am facut eu mai jos.

About Roze

Sunt Roze si gatesc cu drag...