Muffins cu morcovi

Cand aceste muffin-uri se vor coace in cuptor si vor incepe sa-ti aromeze casa, iti vei aduce aminte de Craciun, cu siguranta :) .

 

Ai nevoie de:

200 grame de faina alba

1 lingurita bicarbonat

2 lingurite mix de condimente (ai reteta aici: Mix de  condimente)

coaja rasa de la 1 portocala

180 gr. zahar

1 bol de morcovi razuiti marunt (cam 2 morcovi nu foarte mari )

150 ml ulei de floarea soarelui

2 oua

Optional

Pentru crema:

100 gr. unt moale (nu topit, lasat la temperatura camerei cel putin 1 ora)

100 gr. zahar pudra (e important sa-l dai prin sita)

1 pachetel de vanilie

250 gr. branza mascarpone (sau crema philadelphia simpla)

 

Cum procedezi:

1. Incinge cuptorul la 180 grade C.

2. Amesteca faina, cu condimentele, zaharul, coaja de portocala si bicarbonatul.

3. Bate bine ouale si adauga uleiul.

4. La ingredientele uscate adauga morcovii si amesteca pana se incorporeaza.

5. Toarna amestecul de ou si ulei peste ingredientele uscate si ommogenizeaza.

6. Pregateste-ti tava de muffinuri. Pune paharelele de hartie si imparte aluatul in cele 12 paharele. Da la cuptorul incins pentru 20 minute.

7. Scoate-le de la cuptor si aseaza-le pe un platou. Le poti servi asa cum sunt sau le poti dichisi cu crema de mai jos.

Crema:

1. Pune untul intr-un bol si amesteca cu zaharul pudra si cu vanilia pana cand e pufos.

2. Adauga branza cu ajutorul unei palete de patiserie (sau a unei linguri).

3. Fa-i fiecarei briose cate o caciulita din aceasta crema. Daca vrei poti s-o decorezi cu coaja de portocala confiata taiata bucatele.

 

 

Ai incercat reteta? Trimite-mi si mie o poza. Merci.

About Roze

Sunt Roze si gatesc cu drag...