Azi a fost una din zilele alea in care alerg de parca intra zilele in sac. Cand intr-un final am ajuns acasa pe la 5,30 un telefon mi-a amintit ca ma intalnesc cu fetele azi. La mine acasa, in jumatate de ora. A fost ok insa, spaghetele cu sos de rosii si ciuperci m-au scos din incurcatura.
Ai nevoie de:
1 lingura unt, 500 gr. ciuperci proaspete, 2 catei de usturoi, ardei iute (cantitatea depinde de cat de iute este si de cat de iute iti place), 800 ml sos de rosii , oregano, busuioc, 400 gr. spaghete (fierte in apa cu sare)
Cum procedezi:
1. Pune intr-o tigaie pe foc untul impreuna cu un strop de ulei (astfel untul nu se va arde). Taie marunt usturoiul si ardeiul iute, adauga-l in tigaie.
2. Ciupercile taiate felii le pui in tigaie si lasi sa fiarba amestecand din cand in cand, aproximativ 5 minute pana ciupercile sunt facute.
3. Adaugi sosul de rosii, condimentele si sare, daca este nevoie.
4. Torna sosul peste spaghete si serveste-le calde cu parmezan ras deasupra. De asemenea e grozav in combinatie cu tarte cu usturoi.
SFATURI
1. cel mai bine e sa folosesti ciuperci proaspete, daca nu ai, le poti inlocui cu cele din conserva, dar efectul nu va fi acelasi, evident.
2. sosul de rosii pe care il folosesc eu la aceasta reteta este bulionul de la Olympia (astfel reteta nu mai are nevoie de sare si piper, bulionul e gata condimentat), uneori folosesc jumate bulion de casa si jumate bulion Olympia, e ok si asa. Dar poti folosi si doar bulion de casa, in acest caz insa va trebui sa fierbi mai mult sosul ca sa scada si sa se ingroase.
3. Spaghetele cele mai bune sunt Barilla. Pentru aceasta reteta eu folosesc Barilla nr.3, sun potrivite ca grosime.
4. Daca nu ai parmezan e foarte ok cu orice cas razuit.
5. Daca doresti sa adaugi carne la aceasta reteta: inainte de tot procesul prezentat mai sus, pune in tigaie 1 lingura de ulei, cand acesta s-a incins aduga 100-150 gr. carne tocata de vita sau de porc. Cand s-a facut carnea, pune ardeiul iute si usturoiul si continua procesul de mai sus.
Ai incercat reteta? Trimite-mi si mie o poza. Merci.
Foarte bune!!:)
ti-au iesit? ce ma bucur….
au fost extraordinar de bune
Buna, tocmai am descoperit imaginea ta aici: xxxxx.
E pacat sa permiti sa iti fie folosita munca in felul asta, asa ca iti recomand sa il reclami pe acest individ aici: https://www.google.com/webmasters/tools/dmca-notice?pli=1&.
Tot site-ul e numai furaciune, hai sa il scoatem afara de pe web!
multumesc de atentionare. am scos linkul catre site ca nu vreau sa-i facem trafic . Dar ne ocupam de problema .